Incident grav! Avion lovit de o cisternă

15 noiembrie 2016 11:20   Național
Ultima actualizare:

Vremea rea a provocat un accident pe aeroportul din Cluj. Un avion plin cu pasageri a fost lovit de o cisternă chiar înainte să decoleze.

Incidentul s-a produs în această dimineaţă pe Aeroportul Avram Iancu. Cursa Cluj-Napoca- Basel-Mulhouse-Freiburg trebuia să decoleze la ora 7.20 şi să ajungă în Basel la ora locală 8.35.

Chiar înainte de decolare, cisterna a lovit avionul Companiei Wizz Air, iar pasagerii au fost evacuaţi.

"Un utilaj a atins uşor avionul şi acum se fac verificări, după care va decola. Este vorba de un utilaj de alimentare cu apă potabilă, avionul a fost zgâriat şi mecanicii Wizz Air fac verificări", a informat conducerea aeroportului.

Mai exact, nacela echipamentului de handling a atins fuselajul aeronavei. Imediat, operatorul aerian a început verificările tehnice, urmând ca o altă aeronavă să decoleze spre Basel. Aeroportul a declanșat o investigație internă pentru a stabili cauzele acestui incident.

Călătorii au fost anunţaţi că avionul va decola la 12.30, cu peste cinci ore întârziere.

Mai multe