Incident la depoul Berceni. Două vagoane au sărit de pe şine

26 ianuarie 2019 11:14   Național
Ultima actualizare:

O garnitură de metrou care gara la capăt de linie la depoul Berceni a rupt parapetul de protecţie, sâmbătă, iar două vagoane au sărit de pe şine, fiind suspendat la circa doi metri înălţime faţă de terasament. Vatmanul a suferit o contuzie. La locul incidentului intervine Detaşamentul Special de Salvatori.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, la depoul de metrou Berceni, o garnitură care gara la capăt de linie a rupt parapetul de protecţie, iar două vagoane au sărit de pe şine şi sunt suspendate la aproximativ doi metri înălţime, faţă de nivelul terasamentului. În tren nu se aflau călători. Vatmanul este în ambulanţa SMURD, având o contuzie, spun reprezentanţii ISU, conform news.ro

Pentru a se stabili cauzele accidentului, se va începe o anchetă internă. Circulaţia trenurilor nu a fost afectată de incident.

Conform reprezentaţilor ISU, accidentul ar fi putut fi provocat de condiţiile meteo, mai ales că şinele erau îngheţate. Echipajul medical ne-a confirmat că vatmanul e rănit uşor şi nu se află în niciun pericol, iar acum a fost trasnportat la spital. 

Mai multe