Incident la o școală. A fost nevoie de intervenția pompierilor
29 octombrie 2014 11:56
Național
Ultima actualizare:
Pompierii din Timiş au intervenit, azi, la Şcoala Generală nr. 30 din Timişoara. Au fost chemaţi să ajute un copil de şase ani, care rămăsese cu mâna blocată între elemenţii unui calorifer.
”Un copilaș de clasă pregătitoare care stă cu scăunelul aproape de calorifer s-a tot jucat și nu mai putea să scoată cotul dintre elemenţii caloriferului. Colegii din școală s-au chinuit 15 minute să-l scoată, dar, nedorind să-l rănească pe copil, au apelat la Salvare, care a apelat la pompieri. Au venit, au mișcat puțin elemenții și i-au scos cotul”, a declarat directoare , Aura Danielescu. Potrivit Mediafax, copilul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și nu a fost rănit în urma acestui incident, astfel că a rămas în continuare la cursuri.