Incident pe strada Orşova din Capitală! O femeie s-a baricadat în apartament şi ameninţă că aruncă blocul din aer

30 mai 2014 21:37   Național
Ultima actualizare:

O femeie din Bucureşti ameninţă că va arunca blocul în care locuia în aer, dacă va fi evacuată din apartament.

UPDATE 12:20 Femeia are 76 de ani şi, potrivit executorului judecătoresc aflat la faţa locului, şi-a vândut casa în urmă cu doi ani, iar banii i-a împărţit cu două nepoate. Aceasta spune însă că nu a semnat nimic şi chiar i-a făcut plângere penală notarului care a semnat actele de vânzare-cumpărare.

"Invocă toate motivele posibile pentru a nu părăsi această casă. Nu vrea să plece, pur şi simplu, spune că e munca ei de o viaţă. Nepoatele ei nu colaborează cu mine, aşa că am vorbit cu protecţia socială, o să dau telefoane să vină să o preia, pentru că trebuie îndepărtată, în condiţiile în care refuză să părăsească casa", a menţionat executorul.

Bătrâna aflată la un pas de evacuare susţine că are depusă o contestaţie la executare, care are ca termen dat de 7 ianuarie 2013. "Contestaţia există, dar nu are hotărâre judecătorească de suspendare provizorie a acestei executări. Nu avem de ales decât să-l punem pe creditor în drepturile sale", a precizat executorul.

Potrivit România TV, femeia nu mai deţine apartamentul în care s-a baricadat, dar nu vrea în ruptul capului să părăsească locuinţa şi ameninţă că va arunca întregul imobil în aer.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de pompieri care încearcă să prevină o eventuală tragedie. Femeia are asupra sa o butelie şi vrea să provoace o explozie.

Ea spune că nu are unde să locuiască dacă va fi dată afară şi negociază în acest moment cu poliţia.

Vom reveni cu amănunte

Mai multe