Incredibil ce pedeapsă a primit un tânăr care a siluit o elevă

3 octombrie 2019 12:38   Național
Ultima actualizare:

Ce vremuri trăim! Judecătoria Vaslui a pronunţat miercuri, 2 octombrie, sentinţa în dosarul în care un tânăr acuzat că a luat cu forţa o elevă de pe stradă şi a obligat-o să întreţină relaţii sexuale orale în scara unui bloc. Incredibil ce pedeapsă a primit agresorul!

Magistraţii Judecătoriei Vaslui au deschis schimbarea încadrării juridice a faptei, din viol în tentativă la viol, faptă pentru care l-au găsit vinovat pe Flavian Simon Angel Vidineac.

Judecătorii au decis condamnarea lui Vidineac pentru tentativă la viol la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere! El are de urmat un program de supraveghere timp de 4 ani, scrie adevarul.ro. Judecătorii au dispus, de asemenea, ca pe parcursul programului de supraveghere, tânărul să efectueze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii la Goscom Vaslui (societatea de salubrizare a municipiului) sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui!

Pe durata programului de supraveghere şi încă trei ani după această perioadă Vidineac nu are voie să se apropie de victimă şi familia acesteia.

Judecătorii l-au obligat pe inculpat să achite victimei suma de 7.500 de euro cu titlul de daune morale.

Sentinţa pronunţată miercuri, 2 octombrie, de Judecătoria Vaslui nu este definitivă, scrie adevarul.ro.

Eleva a fost luată cu forţa de pe stradă

Agresiunea sexuală de care este acuzat Flavian Vidineac a avut loc pe 22 iulie 2018, pe cea mai circulată arteră a municipiului Vaslui, strada Ştefan cel Mare.

În jurul orei 21.40, victima, o elevă de clasa a XI-a, se deplasa spre casă şi vorbea cu mama sa la telefon.

La un moment dat, Vidineac s-a apropiat de ea, i-a smuls telefonul din mână şi, după ce a vorbit cu mama minorei, l-a băgat în buzunar.

Temându-se că ceva rău s-ar putea întâmpla, mama fetei, care era plecată la munte, a trimis mai multe mesaje pe telefonul fiicei sale, prin care îl avertiza pe agresor să-i restituie telefonul şi să o lase în pace pe fiica sa, căci altfel va anunţa Poliţia.

Ulterior, Vidineac a apucat-o pe adolescentă de mâini şi a tras-o până în zona unui şanţ de beton aflat în spatele blocului 403, unde a forţat-o să stea în genunchi, a ameninţat-o şi a scuipat-o.

A constrâns-o să-l urmeze până la intrarea în scara A, din spatele blocului 400, unde tânărul s-a dezbrăcat şi a forţat-o adolescenta să întreţină relaţii sexuale orale. Văzând că fata refuza, mai mult, plângea şi îl ruga să o lase în pace, tânărul a ridicat-o în picioare, a dezbrăcat-o şi a încercat să o violeze.

Deşi speriată, adolescenta, a avut prezena de spirit şi i-a solicitat agresorului să meargă în alt loc să întreţină raporturi sexuale. Acesta a acceptat şi în timp ce îşi închidea pantalonii, profitând de neatenţia acestuia, adolescenta a reuşit a reuşit să fugă.

În faţa anchetatorilor Vidineac a invocat că a găsit telefonul victimei pe jos şi că el nu încercase decât să o strângă în braţe pe victimă, scrie adevarul.ro.

Alte tinere spun că au fost victimele aceluiaşi agresor

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care au instrumentat această anchetă, au demontat punctual apărările lui Vidineac.

”Din probele administrate reiese că inculpatul nu este la primul comportament de acest gen, mai multe fete contactând-o pe persoana vătămată, ulterior săvârşirii infracţiunii şi susţinând că şi ele au fost agresate fizic şi sexual de inculpat”, au invocat procurorii în actul de sesizare al instanţei.

Deşi nu are un loc de muncă oficial, Vidineac îşi petrece perioade lungi din an la Londra, unde este acuzat că s-ar ocupa de afaceri dubioase. Pe conturile de socializare, tânărul îşi etalează opulenţa, postând fotografii din vacanţele extravagante, scrie adevarul.ro.

Citește și:

Crimă oribilă în Vaslui. Doi octogenari au fost uciși de un hoț de 24 de ani

Uite ce efecte are abuzul sexual asupra copilului!

Mai multe