Incredibil! Darius Dan, fiul ministrului de Interne, bătut de manelişti într-o discotecă din Teleorman

31 mai 2019 13:41   Național
Ultima actualizare:

Fiul ministrului Carmen Dan a fost bătut într-o discotecă din satul Buteşti, aflată la aproximativ 15 kilometri de oraşul Videle din judeţul Teleorman. Incidentul a avut loc la începutul lunii aprilie şi totul a pornit de la manele. Darius Dan ar fi solicitat DJ-ului să pună altă muzică însă mai mulţi tineri din localitatea Poeni s-au supărat şi l-au pocnit pe fiul ministrului de Interne.

Darius Dan ar fi primit un pumn de la un tânăr. Însă imediat totul avea să ia o amploare deosebită. Un martor ocular la întregul scandal a declarat pentru liberinteleorman.ro: “E o discotecă pe care Darius o frecventează. El a vrut să schimbe muzica la DJ, că nu i-a plăcut muzica. În discoteca respectivă, iubitorii de manele fac cel mai mare consum. DJ-ul știa cine este el, că e băiatul lui Carmen Dan și restul clienților au fost revoltați. Evident, clienții nu știau cine e Darius. Și unul dintre ei s-a enervat și s-a dus și l-a compostat direct, n-a mai stat la discuții. Patronii știau cine este, l-au luat pe Darius, l-au ascuns în bucătărie, apoi au spus găștii de clienți deranjați de Darius că el e fiul ministrului de Interne. S-au panicat când au auzit. La vreo două ore a venit poliția de la Videle, apoi cea de la Alexandria, care a luat probele de pe camere. După care am auzit că a căzut Darius la înțelegere cu ei să le dea 3000 de euro, ca să-și retragă plângerea. Ce am mai observat în noaptea aia a fost că în zonă apoi au patrulat continuu vreo trei mașini de poliție prin zonă.”

Purtătorul de cuvânt Teodora Dragole al IPJ Teleorman, a declarat pentru jurnaliştii liberinteleorman.ro că există o anchetă în desfășurare pe tema unui episod violent petrecut în localitatea menționată, o anchetă care se derulează sub supravegherea procurorului de caz.

Poliția susține, însă, că Darius a făcut plângerea abia a doua zi la Poliția Rurală Poeni.

Mai multe