Incredibil! Doi tineri au reuşit să fure 10.000 de lei dintr-un bancomat, cu o pensetă

12 septembrie 2012 15:00   Național
Ultima actualizare:

O simplă pensetă! De atât au avut nevoie doi tineri pentru a fura 10.000 de lei dintr-un bancomat din centrul Constanţei.

Bucuria lor nu a durat mult, pentru că la scurt timp au fost prinşi de poliţişti. 

Oamenii legii i-au surprins pe cei doi tineri, în vârstă de 20 şi 22 de ani, chiar în fapt. În această dimineaţă bărbaţii au mers la un ATM de pe strada Ştefan cel Mare şi cu ajutorul unei pensete de metal au reuşit să sustragă suma de bani, informează Mediafax.

Până şi poliţiştii au fost uimiţi de modul inedit de operare al celor doi, această tehnică fiind des întâlnită în Franţa.   

Aceştia foloseau un card valid, emis pe numele unuia dintre ei, pentru a retrage o sumă mică de bani, după care blocau fanta prin care era eliberat numerarul. Ulterior, introduceau din nou cardul, solicitau o sumă mare, însă în momentul în care bancomatul număra banii şi se pregătea să-i elibereze, aceştia anulau operaţiunea, dar cu o pensetă scoteau afară bancnotele. În acest mod obţineau banii ceruţi, dar suma rămânea şi în contul respectiv.

Mai multe