Incredibil! Elevii au prăjit mici în sala de clasă, la Oradea
Scene incredibile la Colegiul Economic Partenie Cosma din Oradea. Două eleve au fost filmate de un coleg în timp ce prăjeau mici pe un grătar electric, chiar în sala de curs. Grătarul era așezat pe o bancă, lângă geam, iar pe fundal se aud vocile unor fete care avertizează că mirosul le-ar da de gol.
Înregistrarea video a fost postată pe TokTok și transmisă publicației Bihoreanu de un cititor. Directorul școlii a confirmat autenticitatea imaginilor: „S-a întâmplat acum vreo două săptămâni, a fost o chestie tipică adolescenților, care vor să impresioneze pe anumite rețele de socializare și au adus un grill la școală”, a declarat directorul Daniel Negrean.
Potrivit acestuia, clasa în care s-a petrecut incidentul este una de a XI-a, specializarea Turism și Alimentație Publică. „Am avut o săptămână de promovare a specializărilor şcolii, cu un târg al specializărilor şi vizite ale elevilor de clasa a VIII-a, iar elevii din această clasă s-au gândit să facă mici la şcoală. Ei s-au organizat, au luat o tavă de mici, au adus grill a şcoală şi cartofi prăjiţi de-acasă”, a mai spus directorul.
Ce sancțiuni s-au dat
Evident, elevii nu au cerut aprobare să gătească în clasă, de altfel, nici n-ar fi primit. Atât elevul care a filmat scena, cât și cei care au prăjit micii au fost sancționați cu mustrare și scăderea notei la purtare. Cea mai dură sancțiune – nota 4 - a primit-o chiar cel care a filmat, deoarece a comentat într-un limbaj vulgar, neadecvat. Conducerea colegiului din Oradea a deschis o anchetă, după ce s-a aflat că profesorii care au fost de serviciu în ziua respectivă au simțit miros de mici pe coridor, dar totuși nu au luat nicio măsură. Ulterior, au încercat să mușamalizeze incidentul. Așadar, rămâne acum să dea declarații pentru că au fost „prea indulgenți”.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro
Poți urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram.