Incredibil! Iarăși ne-a făcut de pomină în Anglia

24 noiembrie 2016 14:26   Național
Ultima actualizare:

Un șofer de TIR, înmatriculat în județul Dolj, ne-a făcut de râs în Anglia. A avut ideea să se strecoare pe o străduță foarte îngustă din satul Streatley, Marea Britanie. A rămas înțepenit între două case pe care era la un pas să le deterioreze.

Şoferul unui TIR cu numere de circulație din județul Dolj a încercat să între pe o străduţă îngustă din satul Streatley, în comitatul Berkshire, Marea Britanie, scrie stirileprotv.ro. A rămas însă înţepenit între zidul unei case şi cel al unui pub şi a dărâmat şi un coş din cărămizi.

Incidentul s-a petrecut miercuri dimineaţă (23 noiembrie), iar un român din Marea Britanie, care s-a iudentificat că Mihai B., a semnalat că TIR-ul are numere româneşti. Mai precis, pe imaginile mărite se poate vedea că este vorba despre un camion înmatriculat în Dolj, chiar dacă e utilizat de o firma belgiană care închiriază mijloace de transport.

Echipe de pompieri din Reading şi Oxfordshire şi poliţia locală au intervenit rapid. Au avut însă nevoie de 3 ore şi jumătate că să scoată vehicolul dintre clădiri, scrie aceeași sursă. Şoferul a explicat că a încercat să facă stânga, dar a rămas înţepenit.Potrivit BBC, localnicii au declarat că incidentul li s-a părut ”incredibil”.

”Nu ne-am putut crede ochilor”, a spus un trecător. Oamenii încearcă acum să se asigure că una dintre clădirile lovite nu a fost afectată şi la nivelul structurii de rezistenţă.

Mai multe