Incredibil! Uite cât câștigă un profesor din meditații!

7 ianuarie 2016 15:36   Național
Ultima actualizare:

Când a fost întrebat cum a reușit să cumpere atâtea case, Klaus Iohannis a spus că ”din meditații”. Nimeni nu l-a crezut, dar iată că poate fi adevărat. Un profesor din Dolj a raportat la Fisc ce sumă uriașă a câștigat de la elevi, în 2015.

Un profesor din Dolj a câştigat, în 2015, 80.000 de lei numai din meditaţiile private acordate elevilor. El este din cele 99 de cadre didactice din judeţ care au raportat la Fisc că fac bani din meditaţii.

Suma totală declarată la Fisc de cei 99 de meditatori este de 793.350 lei, scrie gds.ro. Rezultă că fiecare meditator a obţinut în jur de 8.010 lei pe an.

Recordul a fost înregistrat de un profesor care a realizat 80.000 de lei într-un singur an, adică un venit mediu lunar din meditaţii de 6.666 lei.

Preţul unei şedinte de meditaţii diferă în funcţie de disciplină, de numărul elevilor şi de renumele profesorului. O şedinţă de două ore la Matematică şi Română are un preţ mediu de 35-40 de lei, dar profesorii de top solicită şi peste 50 de lei pentru două ore.

Mai multe