Indemnizaţia pentru creşterea copilului e mai mare, de azi

8 octombrie 2012 17:27   Național
Ultima actualizare:

Gata, e oficial! Mămicile care sunt în concediu pentru creşterea copilului vor primi o indemnizaţie mai mare. Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, ieri, legea care majorează ajutorul de creştere a copilului de la 75% la 85% din cuantumul venitului net.

Actul normativ va fi aplicat, nu de la 1 octombrie, ci începând cu data intrării în Monitorul Oficial. Autorităţile speră ca asta să se întâmple chiar de azi. Şi mamele care au născut înainte de această dată vor beneficia de noile prevederi, astfel că venitul li se va recalcula automat.

Legea mai prevede menţinerea pragului de 3.400 de lei la acordarea procentului de 85% din venitul net, în primul an, şi la 1.200 de lei, dacă femeile optează să stea acasă doi ani.

În noua formă de lege s-a renunţat la condiţionarea acordării concediului de creştere a copilului şi a indemnizaţiei de creştere a copilului doar pentru primii trei copii din familie.

Mai multe