Individul care a torturat un cioban până la moarte, prins după şase ani

5 mai 2016 11:54   Național
Ultima actualizare:

În 2010, o crimă odioasă îngrozea judeţul Ilfov. Radu Dumitru (56 de ani), împreună cu fiul său, l-au omorât în bătaie pe unul dintre ciobanii care le păzeau oile, după ce au aflat că le-a furat 51 de mioare. Radu Dumitru a fost arestat, dar fiul acestuia, Marian Dumitru, a dispărut imediat după incident. După şase ani a fost prins de poliţişti.

Proprietarii turmei i-a dus pe trei ciobani bănuiţi de furt într-o hală de producţie din Dragomireşti-Vale şi i-au bătut crunt sperând că-i vor face să mărturisească. Unul dintre păstori, în vârstă de 61 de ani, a murit.

I-au torturat şi i-au ţinut nemâncaţi

Pentru a fi mai convingători, după ce au dat în ei cu pumnii şi cu picioarele, cei doi i-au lovit cu lanţuri, cu bâte de baseball şi cu o lingură de lemn. După aproape două ore de tortură, în care au fost loviţi în cap, peste picioare şi peste corp, ciobanii şi-au recunoscut fapta şi agresorii s-au potolit. Pentru unul dintre ei, însă, un bătrân în vârstă de 61 de ani din judeţul Argeş, a fost prea târziu: Ion Vasi nu a rezistat tratamentului săbatic la care a fost supus şi şi-a dat ultima suflare. Potrivit anchetatorilor, în momentul în care au fost sechestraţi, ciobanii nu primiseră mâncare de două zile.

Căutat în toată țara, dar și în străinătate, Marian Dumitru a fost depistat la o fermă din comuna Florești, județul Giurgiu, de unde a fost săltat și dus la sediul Poliției Capitalei, scrie România Tv.

Mai multe