Îngeraşul ăsta a fost aruncat de mamă, în pădure
A venit pe lume într-o familie care nu l-a dorit. La doar 4 zile de la naştere, un bebeluş a fost abandonat de cei care i-au dat viaţă, în pădure. După o noapte întreagă petrecută sub cerul liber, un miracol a făcut ca micuţul să fie găsit în viaţă de un trecător.
Descoperirea a fost făcută miercuri dimineaţă, în jurul orei 10.00, la marginea unei păduri izolate din satul Corlăteşti, în apropierea Ploieştiului. Cel care a observat mişcările ciudate din tufiş este un bărbat din sat care mergea spre muncă.
„Am crezut prima dată că sunt nişte căţeluşi aruncaţi de oameni, într-o pătură. Dar când m-am apropiat am văzut mânuţele care se mişcau. Am luat bebeluşul şi am oprit prima maşină care a apărut pe drum", povesteşte Răzvan Tănase, bărbatul care a salvat viaţa copilaşului. Nou-născutul avea pe el doar un pampers, o bluză şi o pereche de pantaloni, şi era învelit într-o păturică. La sosirea medicilor, micuţul intrase în hipotermie şi avea mânuţele degerate, astfel că a fost dus de urgenţă la maternitate.
„Ne-am îngrozit când am văzut copilul, fusese externat doar în urmă cu o zi de la Spitalul de Obstetrică, iar medicii îl ştiau. Plecase de la spital, cu mama, într-o stare bună şi s-a întors în stare critică. Mai avea încă brăţara primită la naştere, la mânuţă. Bebeluşul e o frumuseţe de copil, de 3 kilograme", ne-a spus Călin Boeru, directorul Maternităţii din Ploieşti.
Mama este o studentă de 22 de ani, din Ploieşti, iar tatăl are şi el o vârstă apropiată. Sunt două persoane cu educaţie, îngrijite, despre care nu ai putea bănui nici o clipă că au putut să-şi lase copilul să moară, pradă frigului şi animalelor din zonă. Ieri după-amiază, ambii au fost aduşi la audieri la Parchet, dar nu au vrut să comenteze fapta. Femeia riscă o pedeapsă cuprinsă între 7,5 şi 12,5 ani de închisoarea. Dacă se dovedeşte că şi tatăl a participat alături de mamă, acesta poate fi cercetat în calitate de complice sau coautor.
Au vrut să-l abandoneze la Mănăstirea Ghighiu
Marţi după-amiază, după ce mama s-a externat din Maternitate, ambii părinţi au luat copilul, despre care rudele nu ştiau nimic, şi au căutat un loc unde să-l abandoneze. Nu şi l-au dorit niciodată şi ar fi vrut, iniţial, să-l lase la Mănăstirea Ghighiu. S-au răzgândit, apoi şi l-au aruncat câţiva kilometri mai încolo, la marginea pădurii.