Îngeraşul care a salvat viaţa a trei copii bolnavi

20 noiembrie 2015 20:06   Național
Ultima actualizare:

„Să-ţi vezi copilul murind este o durere de nedescris”, spune mama Deliei Berari, o fetiţă de doar 3 ani şi 3 luni care a pierdut lupta cu o boală crâncenă. Cu toate acestea părinţii micuţei au fost de acord să doneze organele fiicei pentru ca alţi trei copii bolnavi să poată trăi.

Delia s-a stins miercuri (18 noiembrie), după 11 zile de comă şi 3 ani şi 3 luni de suferinţă. Deşi sunt doborâţi de durere, părinţii fetiţei au avut puterea să ia decizia de a dona organele fiicei, astfel încât trei copilaşi bolnavi, aflaţi pe lista de aşteptare pentru transplant, să poată primi o nouă şansă la viaţă.

Miercuri (18 noiembrie), la Spitalul Judeţean din Oradea, o echipă de medici a prelevat rinichii şi ficatul, organe care au ajuns la copii bolnavi, cu vârste apropiate de cea a Deliei. „Când ne-am dat seama că e în moarte cerebrală şi că nu mai are şanse, am decis cu soţul să mergem la prelevare de organe, pentru a oferi o şansă la o nouă viaţă altor copii, pentru a face fericiţi alţi părinţi”, a spus Diana Berari, mama fetiţei.

Povestea Deliei este foarte dureroasă. Soţii Berari, din Chişinău, îşi doreau mult un al doilea copil. Îl aveau deja pe Mihăiţă, iar venirea pe lume a Deliei era aşteptată cu multă dragoste şi bucurie. Mama a ales să nască la Maternitatea Medpark din Chişinău. Numai că în ziua în care fetiţa şi-a „anunţat” sosirea clinica era pustie. Medicul care îi supraveghease sarcina mamei îi promisese că va fi acolo când va naşte. Din păcate, nu s-a întâmplat aşa.

„La ora 2.20, s-a rupt punga amniotică, iar medicii, care au venit cu întârziere, au permis copilului să fie scos din uter la ora 3.00. Până atunci îl ţineau cu mâna ca să nu poată ieşi”, a povestit Diana. Micuţa a suferit traume grave, din cauza lipsei de oxigen: avea probleme de auz, nu-şi putea folosi mâinile şi picioarele, iar, mult timp, a fost hrănită printr-o sondă. Părinţii au început o luptă grea pentru recuperarea Deliei. Fetiţa era dusă periodic la o clinică din Italia. Aşa s-a întâmplat şi în urmă cu aproape două săptămâni. Părinţii se întorceau cu ea din Italia, însă, în Ungaria, fetiţa a făcut febră mare şi convulsii. A fost internată la spitalul din localitatea maghiară Szolnok, unde a stat 11 zile în comă. Din păcate, Delia a intrat în moarte cerebrală, iar părinţii au solicitat transferul ei la Oradea.

Mai multe