Înșelătoriile prin telefon bat record după record. La Penitenciarul Bacău a fost descoperită o nouă rețea
Înșelătoriile prin telefon fac ravagii. Trei deţinuţi de la Penitenciarul Bacău au reușit 30 de înşelăciuni prin care au păcălit sub diferite pretexte mai ales bătrâni. Capul rețelei este Paul Holban, un deținut condamnat la 27 de ani pentru omor deosebit de grav
Paul Holban este un ieșean cu doar 10 clase și la nici 40 de ani este deja un deţinut cu experienţă. Potrivit ziaruldeiasi.ro, el a primit mai multe condamnări, ultima, pentru care a și ajuns în spatele gratiilor, fiind pentru omor deosebit de grav, având de executat o pedeapsă totală de 27 de ani. Încarcerat la Bacău, acesta împărţea celula cu un alt deţinut, condamnat pentru lovituri cauzatoare de moarte. Împreună cu un al treilea, din celula învecinată, aceştia au reușit un record de înșelăciuni prin telefon.
Cum păcăleau deținuții oamenii să le plătească pentru”necazurile”rudelor
Holban a jucat în cursul unei conversaţii rolul autorului unui accident, al fiului victimei accidentului şi al procurorului care „ancheta“ cazul. Deținutul și-a interpretat rolul atât de bine încât a obținut de la victimă aproximativ 20.000 de lei. Holban a început șirul înșelăciunilor la telefon prin metoda”Accidentul“în 2015. După cum a declarat la proces a început să formeze din propria celulă numere la întâmplare. Prima victimă a fost bătrâna Lucreția pe care a reuşit să o convingă că e fiul său, care a comis un accident rutier și că are nevoie urgentă de bani să mușamalizeze. Femeia a remis unei complice 1.400 de euro şi 5.000 de lei.O lună mai târziu, a găsit o altă victimă, Maria: a păcălit-o că este ba fiul”victimei“ accidentului rutier ba procurorul care ancheta ”accidentul“.și vor bani pentru a mușamaliza fapta. De data aceasta Holban a obţinut 2.500 de euro şi 8.000 de lei. A urmat apogeul înșelăciunilor lui Holban și complicilor săi. A păcălit o pensionară că”fiica“ sa ar fi comis un accident rutier, dar că poate scăpa basma curată dacă plăteşte operaţia ”victimei“. Holban și complicii au înșelat-o că vorbește la telefon cu „fiica“aflată la necaz, cu „prim-procurorul“ Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cu secretarul acestuia, ba chiar şi cu „victima“ accidentului. Năucită, bătrâna Virginica a fost victimă sigură, dând escrocilor, ca să-şi salveze „fiica“, 1.300 de euro.
Modul șocant în care au fost prinși autorii înșelăciunilor
Totul ar mai fi durat dar un complice de-al deținuților, a avut o reacție șocantă când au păcălit cu 20.000 de ani un bătrân de 90 de ani. Cu bucuria sadică a unui infractor care nu are ce pierde și nu poate fi prins, acesta şi-a umilit și jignit victima la sfârşitul conversaţiei după ce i-a spus în hohote de râs că i-a luat banii.
Citiți și