Însoţitorii de bord ai Air France intră în grevă. Cum ne afectează protestul?

26 iulie 2016 14:10   Național
Ultima actualizare:

Însoţitorii de bord ai companiei aeriene Air France intră miercuri într-o grevă de o săptămână, ce ar putea afecta peste 130.000 de pasageri, în plin sezon al concediilor, relatează The Local, citat de News.ro.

Doar cursele Paris-București (aterizare pe Otopeni la 17.05) și București-Paris (decolare de pe Otopeni la 17.55) operate de Air France sunt anulate miercuri.

Restul pasagerilor care și-au cumpărat bilete pentru cursele Air France vor fi preluați de compania Tarom, au anunțat reprezentanții Aeroportului Internațional din Otopeni.

Sindicatele SNPNC şi UNSA-PNC, ce reprezintă circa 45% dintre însoţitorii de bord ai companiei franceze, au anunţat că membrii săi vor înceta lucrul în perioada 27 iulie - 2 august, după ce negocierile cu patronatul au eşuat.

Greva are loc într-o perioadă extrem de aglomerată. Între 130.000 şi 150.000 de pasageri au bilete pentru cele circa 1.000 de zboruri Air France prevăzută în această săptămână.

„Nu se intră în grevă într-o astfel de perioadă, ce riscă să compromită refacerea Air France”, a declarat directorul general al companiei, Frederic Gagey. „Nu trebuie să uităm că 2015 a fost primul dintre ultimii şase ani în care am avut un rezultat pozitiv (…). Ar fi păcat ca societatea să piardă din nou bani”, a adăugat el.

Însă liderii de sindicat sunt fermi. „Am informat conducerea în legătură cu această grevă din 3 iunie – le-am oferit două luni pentru a discuta”, a declarat un reprezentant al sindicatului SNPNC, Christophe Pillet. „Nu au folosit acest timp”, a adăugat el.

Restul companiilor deţinute de Air France – Hop! şi Transavia – nu vor fi afectate.

Sindicatele cer prelungirea acordurilor în vigoare ce reglementează condiţiile de muncă pe o perioadă de cinci ani, în timp ce conducerea companiei este de acord numai cu o prelungire de 17 luni.

Mai multe