Întâlnire emoționantă dintre o polițistă și medicul pe care l-a oprit în trafic

2 aprilie 2020 11:33   Național
Ultima actualizare:

În această perioadă dificilă (și nu numai) medicii sunt eroii noștri. Fac gărzi istovitoare, își riscă propria sănătate și pe cea a familiilor lor, luptându-se să salveze vieți. Polițiștii sunt și ei la datorie, pe străzi, expuși, în contact cu populația. Sunt două categorii profesionale care merită respectul nostru. O întâlnire emoționantă între cele două „tabere” a avut loc zilele trecute, pe străzile din București, când o polițistă a oprit în trafic un medic ieșit din tură.

„Ea este Alexandra, polițista care a avut acea reacție admirabilă față de medicul pe care l-a oprit în trafic. Întâmplarea s-a petrecut ieri dimineață (n.r. marți), atunci când Alexandra a fost de serviciu în zona Unirii. Era în jur de 7 când a oprit un autoturism pentru control. Prin geamul ușor întredeschis, de la o distanță sigură, Alexandra i s-a adresat celui de la volan:- Bună dimineața! Vă rog să-mi prezentați adeverința sau declarația pe proprie răspundere și documentul de identitate! Vă rog, să le ridicați la nivelul geamului pentru a le putea vedea.- Bună dimineața! Uitați cartea de identitate, iar aceasta este legitimația. Sunt medic, acum am ieșit din gardă și merg spre acasă.În acel moment, Alexandra a făcut un pas în spate, cât să poată fi văzută mai bine, a luat poziția drepți și a dus mâna la caschetă.- Am onoarea să vă salut, domnule doctor! Noi vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți. Vă asigurăm de toată prețuirea noastră! CU RESPECT!- Vă salut și eu, a spus medicul, făcând același gest. Vă rog frumos să aveți grijă de dumneavoastră. O zi ușoară!”, au povestit reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne pe pagina de Facebook.

Alexandra este promoția 2019, iar duminică, pe 5 aprilie, împlinește 21 de ani. Acum, însă, are un singur regret: medicul pe care l-a oprit nu a văzut că, pe sub masca de protecție, salutul ei a fost însoțit și de un zâmbet. „Domnule doctor, Alexandra vă salută, de data aceasta cu zâmbet!”, au mai spus cei de la MAI, alături de fotografia tinerei polițiste.

Mai multe