Întâmplare groaznică pentru un copil de 7 ani, în timp ce mama lui se prostitua

19 martie 2015 10:45   Național
Ultima actualizare:

Un băiat de 7 ani a căzut de la etajul 3 al unui hotel din Galaţi după ce a fost lăsat singur de mama lui care, potrivit martorilor, se prostitua.

La un moment dat, copilul care fusese lăsat singur în cameră, a urcat pe pervaz, a alunecat și s-a prăbușit de la aproape 8 metri. Micuțul a căzut pe o copertină și de acolo pe ciment. Un angajat al hotelului a auzit strigătele băiatului și când s-a dus l-a găsit prăbușit pe asflat.

„Mama obișnuiește să vină des la acest motel. Aseară era și băută, am înțeles că este și violentă cu băiatul. Nu știu cu ce se ocupă, dar de multe ori închiriază camere cu diverși bărbați. Un angajat l-a luat în brațe pe copil și altcineva a sunat la 112. Inițial, mama nici nu a vrut să-l ducă la spital, dar am sărit noi când am văzut piciorul umflat al băiatului”, a spus Costel Busioc, administratorul motelului, potrivit presagalati.ro.

Băiatul a fost dus la Spitalul de Copii și după ce a fost investigat, medicii au constatat că acesta avea o fractură de femur.

Femeia care și-a neglijat copilul mai are trei fii. Doi dintre ei sunt dați în plasament, iar cel mai mare, un băiat de 18 ani, cu handicap, este crescut de bunicii materni.

Mai multe