«Înţepătorul» din tramvaiul 41 rămâne în arest
17 ianuarie 2012 17:56
Național
Ultima actualizare:
Călin Nistor, bărbatul în vârstă de 41 de ani care a înţepat mai multe femei cu un ac în tramvaiul 41, în urmă cu o săptămână, a făcut recurs la decizia de arestare preventivă a judecătorilor.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti i-au respins ca nefondat, ieri, recursul. Bărbatul a fost reţinut preventiv, pentru 29 de zile, în data de 13 ianuarie 2012, în jurul orei 00.30.
Nistor, de meserie economist, şi angajat la UniCredit Ţiriac din Bucureşti, este acuzat de ultraj contra bunelor moravuri şi riscă până la 7 ani de închisoare.
La audieri, el a recunoscut că a înţepat cu un bold şase femei, dar a menţionat că a făcut-o doar pentru a le atrage atenţia. Atacatorul este căsătorit cu o avocată şi este tatăl unui băiat.