Interceptări în dosarul „Sterilizatoarelor”. Cum s-a promis șpaga de 60.000 de euro

22 martie 2016 8:47   Național
Ultima actualizare:

Un afacerist controversat a fost interceptat când oferea mită unor cadre medicale: 60.000 de euro pentru a-l ajuta să pună mâna pe un contract de achiziţie publică de 2,2 milioane de euro. Potrivit DNA, de toată afacerea ar fi avut ştiinţă un secretar de stat din Ministerul Sănătăţii.

Detalii inedite apar în dosarul fostului secretar de stat de la Ministerul Sănătăţii, Alin Ţucmeanu, trimis în judecată pentru complicitate la dare de mită.

Fapt fără precedent, un angajat din sistemul medical a denunţat la DNA, la sfârşitul lunii septembrie 2015, că afaceristul Cristinel Spiridon Vodislav, reprezentantul firmei Romepro Industries, ar fi oferit şpagă suma de 60.000 de euro şefilor de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan“ din Bucureşti.

Miza era un contract de achiziţie de aparatură medicală: 6 sterilizatoare mari şi 6 sterilizatoare mici, în valoare de peste 2,2 milioane de lei. Cel care l-ar fi ajutat pe afacerist în această afacere ar fi fost secretarul de stat Ţucmeanu.

Imediat, denunţătorul a primit statutul de martor cu identitate protejată şi numele de „Ştefan Georgescu“. Procurorii DNA au luat de la judecători mandate de interceptare pentru cei doi, inclusiv pentru montarea de tehnică de supraveghere în biroul lui Ţucmeanu şi pe holurile Ministerului Sănătăţii. Pe 7 octombrie 2015, la prima întâlnire înregistrată ambiental, între Vodislav şi unul dintre directorii spitalului, afaceristul şi-a menţinut oferta.

Mai multe