Interceptările profesorului-porno de la UMF Iaşi: «Stai relaxată. În primul rând, întinde-te»

3 februarie 2015 8:17   Național
Ultima actualizare:

Procurorii DNA au scos la iveală detalii incredibile în cazul profesorului de la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” (UMF) din Iaşi, care i-a cerut unei studente să facă sex cu el pentru a o promova la exemene. Deşi fata a refuzat, universitarul a ajuns chiar să-şi expune organele genitale în faţa sa. Dumitru Păduraru avea în birou un arsenal de prezervative şi medicamente pentru creşterea potenţei.

Din discuţiile ataşate la dosar reiese că studenta care avea să-l reclame ulterior la Parchet i-a atras atenţia lui Păduraru prin aspectul fizic, iar acesta a început să o constrângă să se culce cu el.

De altfel, notează chiar procurorii, Dumitru Păduraru ar obişnui să recurgă la astfel de practici cu studentele sale, el fiind cunoscut sub numele de profesorul “patul sau patru”, scrie adevarul.ro.

Studenta era chemată periodic în biroul profesorului

Aceştia mai arată că, la 23 ianuarie, studenta a fost chemată în biroul lui Păduraru acesta cerându-i din nou favoruri sexuale. “Deci, te obişnuieşti. După examen treci pe aici. Da?”, i-ar fi spus conferenţiarul fetei.

În după-amiaza zilei de 26 ianuarie, studenta  s-a prezentat din nou în biroul profesorului. Acesta a devenit suspicios că ar putea fi înregistrat şi i-a cerut fetei să îşi scoată ceasul de la mână. “De această dată, Păduraru Dumitru şi-a schimbat tactica de abordare a victimei (în comparaţie cu modul brutal în care acţionase în dimineaţa aceleiaşi zile, trecând de la punerea acesteia în genunchi şi expunerea organului său genital). Astfel, acesta, considerând că pentru ca aceasta să fie mai relaxată şi să nu se sperie de el, este necesar să discute mai întăi cu studenta, pentru a-i câştiga încrederea («Stai relaxată. În primul rând, întinde-te şi stai»)”, au mai precizat procurorii.

Păduraru i-a arătat fetei organul genital

Aceştia mai arată că cei doi au discutat mai mult, în timpul convorbirii cadrul universitar promiţându-i fetei că, dacă va face sex cu el o va ajuta să fie admisă la Facultatea de Medicină Generală: “Eu zic aşa, să te gândeşti…Bineînţeles, ai să te duci la examene, mai ai două examene, vine vacanţa…Dar după vacanţă...oricum vei putea să treci pe la mine…îmi spui şi încerc…Eu sunt la admitere, da? (…) Eu îţi dau să înveţi, da? şi vreau să spun că vreau să am grijă de tine să intri la Medicină, că-i păcat”. La final, a încercat din nou să facă sex oral cu fata însă aceasta a refuzat. Mai mult, acesta i-a arătat studentei organul genital. După ce şi-a dat seama că ar putea fi reclamat, medicul a trecut la ameninţări: „Sigur tu nu spui la nimeni?” ... „Aşa”, „Să nu spui la cineva”…. Sunt în stare să te omor, dar nu te omor eu, te omoară altcineva”.

Profesorul Păduraru avea în birou un arsenal de prezervative şi de medicamente pentru creşterea potenţei, ce a fost descoperit în timpul percheziţiei de la biroul său de la UMF.

Conferenţiarul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, iar acuzaţiile care i se aduc sunt: luare de mită, tentativă de viol  şi şantaj. 

Mai multe