«Interzis» la medic fără card de sănătate

31 august 2015 21:50   Național
Ultima actualizare:

Gata! De marţi (1 septembrie), nu mai poţi merge la medic dacă nu ai la tine cardul de sănătate. Luni, 300.000 de carduri zăceau pe la casele de sănătate, neridicate de asiguraţi. Doar pacienţii care au probleme urgente de sănătate vor fi consultaţi şi trataţi, în lipsa acestui document.

De marţi, cei care au card de sănătate emis şi au nevoie de un serviciu medical care nu este o urgenţă trebuie să meargă la medic cu acest document. Cei cărora nu le-a fost emis cardul vor beneficia în continuare de servicii, după ce medicul va constata în baza de date că nu le-a fost eliberat documentul.

“Atât timp cât cardul este între Imprimerie şi Poştă, între Poştă şi domiciliu, între Poştă şi Casă, mi se pare normal ca pacientul să primească serviciile medicale atunci când are nevoie de ele. Se consideră card emis atunci când a ajuns la cetăţean sau din diverse motive s-a întors la casa de asigurări'', a explicat preşedintele Casei Nationale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, citat de Mediafax.

Aşadar, cei care au carduri emise, dar nu le-au ridicat, nu vor beneficia de asistenţă medicală, începând de marţi. În această situaţie sunt 300.000 de români care nu au ridicat cardurile emise, dar zac la casele de asigurări de sănătate. Asiguraţii care din motive personale sau religioase refuză utilizarea cardului de sănătate vor depune o cerere în scris la casa de asigurări, în care vor menţiona motivele refuzului şi vor restitui cardul de sănătate, în cazul că l-au primit. Se vor putea prezenta la medic cu adeverinţe de asiguraţi, valabile pentru trei luni.Iniţial, cardul de sănătate trebuia să fie obligatoriu de la 1 ianuarie, dar termenul limită a fost amânat de mai multe ori.

Click! spune

  • 15 milioane de români au intrat în posesia cardului de sănătate;
  • 8,7 milioane de carduri au fost activate la medic;
  • 300.000 de carduri emise nu au fost ridicate;
Mai multe