Inundații de proporții în Vrancea: 50 de gospodării luate de ape
Județul Vrancea resimte din plin forța ploilor din ultimele 24 de ore. Orașul Adjud și patru comune din județul Vrancea au fost inundate ca urmare a precipitațiilor abundente căzute, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, locotenentul Paul Petruț Bîndar, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
Au fost inundate comunele Gugești, Urechești, Biliești, Ploscuțeni și orașul Adjud. Nu a fost însă necesară evacuarea populației din zonele afectate și nu au fost victime.
La Gugești, pompierii au intervenit cu 2 autospeciale și 2 motopompe, iar la Urechești, Biliești și Ploscuțeni s-a mers cu câte o autospecială și o motopompă.
De asemenea, pompierii au intervenit și în municipiul Focșani pentru evacuarea apei din trei garaje subterane și un subsol.
Județul Vrancea se află sub avertizare meteorologică și hidrologică de cod portocaliu.