Inundațiile au făcut ravagii în 31 de localități din 14 județe. Ploile se extind până duminică seară
Ministrul de Interne, Carmen Dan nu dă vești prea bune din zonele inundate! Potrivit news.ro, demnitarul a amenințat că vor fi făcute evacuări forțate dacă oamenii nu înțeleg să-și părăsească locuințele la semnalul autorităților, așa cum a fost situația în Covasna.
"Oamenii trebuie să înţeleagă riscul. Dacă situaţia o impune, această evacuare poate fi şi forţată. Dar decizia aceasta o iau primarul şi prefectul, nu ministrul. Ne pregătim pentru încă o perioadă cu ploi însemnate cantitativ până duminică seară. Suntem într-o situaţie de risc, intrăm într-o altă situaţie cu un grad de risc ridicat”, a dezvăluit ministrul de Interne, Carmen Dan.
Ea se află în zonele inundate din judeţele Covasna şi Braşov și spune că situaţia este critică, în condiţiile în care digul de protecţie din zona Baraolt, care preia unda de viitură produsă pe cursul râului Olt este instabil. Ministrul a avertizat că dacă situaţia o va impune, oamenii vor fi evacuaţi cu forţa, decizie care trebuie luată, însă, de autorităţile locale.
În același timp, premierul Viorica Dăncilă a prezentat, înaintea şedinţei de Guvern, bilanțul inundațiilor la ora 12.00: 31de localităţi din 13 judeţe ale ţării sunt afectate de inundaţii, iar trei drumuri naţionale sunt acoperite de ape.