Ioan Becali şi Cristi Borcea, trimişi în judecată în Belgia

10 septembrie 2014 21:14   Național
Ultima actualizare:

Ioan Becali şi Cristi Borcea sunt cercetaţi într-un nou dosar, privind transferul fostului fotbalist Liviu Ciobotariu la Standard Liege, pentru spălare de bani, fals şi uz de flas, conform digisport.ro

Cei doi, care se află în închisoare unde ispăşesc pedepesele în "Dosarul transferurilor", şi Ciobotariu se află printre alte aproape 30 de persoane care au ajuns în faţa instanţei din Belgie, miercuri. Foşti oficiali ai lui Standard Liege, agenţi de jucători, fotbalişti şi persoane juridice sunt implicate în caz, iar ancheta a început în urmă cu zece ani.

Justiţia belgiană a anchetat de mai mulţi ani transferul fostului fotbalist Liviu Ciobotariu la Standard Liege. Acesta a semnat în anul 2000 cu echipa belgiană, venind de la Dinamo. Printre cei implicaţi în transferul său au fost impresarulIoan Becali şi Cristian Borcea, ultimul aflat atunci în conducerea clubului Dinamo.

Ancheta îl vizează mai ales pe Luciano D'Onofrio, fost agent de jucători şi fost conducător al lui Standard Liege. În anul 2011, acesta a fost inculpat de justiţia belgiană, în principal pentru spălare de bani. În 2007, justiţia din Franţa l-a condamnat la doi ani de închisoare, dintre care 6 luni cu executare (pe care nu le-a efectuat), în cadrul afacerii de transferuri suspecte de la Olympique Marseille.

Printre cei care au mai fost trimişi miercuri în faţa tribunalului corecţional se mai află Michel Verschueren, fost manager al lui Anderlecht, precum şi foşti jucători ai lui Standard, ca Ivica Dragutinovic, Joseph Enakarhire sau Ivica Mornar.

Mai multe