Iohannis anunță referendum pe tema grațierii și reformei Codului Penal

23 ianuarie 2017 18:33   Național
Ultima actualizare:

Klaus Iohannis, președintele României, a susținut o conferință de presă la Palatul Cotroceni, anunțând intenția de a organiza un referendum pentru a chestiona populația cu privire la legea amnistiei și a grațierii.

”Voi începe demersurile pentru un referendum la care românii vor putea spune dacă sunt de acord sau nu cu grațierea și amnistia”. Anunțul șoc a fost făcut în această seară de președintele României, Klaus Iohannis. Acesta a susținut că poporul trebuie să aibă dreptul să aleagă soarta sa ca națiune: ”demni de înaintașii care au făcut Unirea sau un popor așa și așa, care să poată fi păcălit ușor”. 

”În aceste zile au avut loc proteste, oamenii au ieşit indignaţi să protesteze în stradă împotriva acestei încercări de a modifica prin ordonanţă de urgenţă legislaţia penală. Am auzit fel şi fel de aberaţii, imediat după ce au ieşit oamenii în stradă. Activişti agitaţi şi agitatori au fugit la televiziunile obediente să explice poporului că este o lovitură de stat. Cetaţenii să dea lovitură de stat? Nu, politicienii dau lovitura de stat, doar că nu dau lovitură de stat, ci lovitura de graţie statului de drept", a atacat Iohannis coaliția la putere care a dat Guvernul Grindeanu

Mai multe