Iohannis cere Guvernului să retragă ordonanțele privind grațierea și modificarea codurilor penale

20 ianuarie 2017 13:19   Național
Ultima actualizare:

Săptămână grea pentru Guvernul Grindeanu. În timp ce premierul și președintele PSD se pozează dând mâna cu Donald Trump după ce au dat bani grei ca să participă la cina oferită de președintele american, în țară, președintele Ionahnnis cere retragerea celor două ordonanțe de urgență privind grațierea și modificarea codurilor penale.

După ce a împiedicat adoptarea de către Guvern a ordonanțelor de urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale, participând la ședința de Guvern de miercuri, 18 ianuarie, președintele Klaus Iohannis revine asupra acestui subiect, cu o cerere explicită.

Iohannis invocă ”vocile autorizate” din Justiție, care s-au pronunțat împotriva acestor ordonanțe, și cere retragerea acestora.

”Proiectele de Ordonanțe de Urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile şi par a fi făcute cu dedicație, o spun cele mai autorizate voci din Justiție. Parchetul General, DNA, Înalta Curte de Casație şi Justiție, DIICOT, asociațiile magistraților și organizații ale societății civile s-au pronunțat ferm împotriva modificării cadrului legislativ referitor la corupție, abuz în serviciu și integritate, în regim de urgenţă, fără analize obiective şi în condiţii de totală netransparenţă. Sunt suficiente argumente care să determine Guvernul să retragă aceste Ordonanțe de Urgenţă”, a scris Iohannis pe pagina oficială de Facebook.

Klaus Iohannis a prezidat ședința de Guvern de miercuri, 18 ianuarie, după ce în spațiul public apăruseră informații conform cărora guvernanții ar urma să pună pe ordinea de zi suplimentară și să aprobe două ordonanțe de urgență, prin care s-ar fi procedat la o amnistie mascată și s-ar fi modificat legile penale astfel încât mai mulți actori de pe scena politică românească să scape de dosarele de corupție.

Cele două ordonanțe au fost puse în discuție publică.

Mai multe