Iohannis: „L-am invitat pe secretarul general al NATO în România”
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Bruxelles, că l-a invitat pe secretarul general al NATO în România, potrivit Mediafax.
„Sunt foarte bucuros că mă aflu astăzi aici. Vizita mea confirmă angajamentul ferm al României faţă de partenerii nord-atlantici. Astăzi, l-am asigurat pe domnul secretar general de întreaga susţinere pentru eforturile Alianţei şi am reinterat invitaţia de a vizita România”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la conferinţa de presă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stonltenberg.
Şeful statului a mai precizat că „vom conveni împreună un moment potrivit pentru acest lucru”.
Referitor la întrevederea cu liderul NATO, Iohannis a apreciat că a fost „o discuţie foarte bună, plină de substanţă”.
„Statutul României de membru al NATO și UE, precum si Parteneriatul Strategic cu SUA, reprezintă, în definitiv, fundamentul polticii noastre externe şi de securitate”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.