Ion Iliescu, despre soția sa: „E intransigentă și neiertătoare”
Ion Iliescu, fostul președinte al României, are o căsnicie de 66 de ani cu Nina Iliescu. Fostul politician mărturisește că are un respect deosebit pentru cea care i-a fost toată viața alături și chiar și la o vârstă înaintată, ei continuă să se completeze unul pe celălalt.
Ion Iliescu a declarat, potrivit Știrilor Kanal D, citate de Adevărul, că soția i-a cerut să distrugă albumele de familie:
„Nu sunt fotogenic şi nici telegenic. Oricum, nu mă preocupa imaginea, deşi alţii fac adevărate maladii pentru imaginea lor. Soţia mi-a şi spus că avem acumulate foarte multe fotografii acasă şi că trebuie să le distrugem, că să nu rămână după aceea ticăloşilor care să le folosească în fel şi chip.”
Fostul președinte are numai cunvinte de admirație pentru soția sa și mărturisește că se bazează pe intuiția sa atunci când are de luat o decizie:
„Ne înţelegem din ochi sau chiar anticipat, ea având o adevărată premoniţie în ceea ce mă priveşte. pentru mine, soţia nu este numai omul iubit, cel mai apropiat, loial şi devotat, dar şi cel mai bun prieten şi sfătuitor. Ne completăm. Ea are multe calităţi care mie îmi lipsesc: o intuiţie extraordinară şi un fler deosebit la oameni. Este mai intransigenţă şi neiertătoare cu cei care îi înşală bunăcredinţă. Am petrecut împreună multe clipe frumoase, am avut satisfacţii şi împliniri, dar am înfruntat împreună şi momente deosebit de dificile, ceea ce ne-a apropiat şi ne-a călit. Este, fără îndoială, omul de lângă mine cel mai drag şi pretios.”