Ion Iliescu este în doliu! Ce a transmis fostul președinte al României
Ion Iliescu a publicat un mesaj emoționant pe blogul personal după ce a aflat despre moartea fostului ministru al Integrării Europene din Guvernul Năstase, Hildegard Puwak.
Fostul președinte al României a mărturisit că a apreciat foarte mult toată munca depusă de ea pentru politica din țara noastră. Ion Iliescu a publicat un mesaj pe blogul personal unde a explicat tot demersul politic al lui Hildegard Puwak.
„Cu tristețe am primit vestea morții celei care a fost Hildegard Puwak, ministru al Integrării Europene în guvernul Adrian Năstase și economist cu o profundă înțelegere a fenomenului economic, om de stânga și un om de echipă. Am apreciat, în toți anii în care am colaborat, seriozitatea demersului ei politic și intelectual, responsabilitatea sa și angajamentul neabătut în slujirea interesului public. Contribuția sa la succesul negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană este prea puțin scos în evidență. A fost întotdeauna un om modest, nu i-a plăcut să fie în lumina reflectoarelor. În acei ani în care acționam practic contra-cronometru pentru a încheia capitolele de negociere, expertiza sa a fost un avantaj pentru România. Apreciez contribuția sa la formularea programului de guvernare al PDSR, cu care partidul a câștigat alegerile din 2000. Ca membru al Parlamentului României, a acționat pentru punerea lui în practică, cu seriozitatea și determinarea care o caracterizau. Transmit sincerele mele condoleanțe familiei. Dumnezeu s-o odihnească în pace!”, a scris Ion Iliescu pe blogul personal.