Ion Iliescu şi Nicolae Ceauşescu se visează consilieri locali
A rămas o zi până la alegerile locale! După o campanie electorală fără sare şi piper şi cu mulţi candidaţi penali, românii vor veni mâine la urne pentru a-şi alege primarii, consilierii locali şi consilierii judeţeni pentru următorii patru ani. Nu lipsesc nici candidaţi cu nume celebre: Nicolae Ceauşescu şi Ion Iliescu!
Doi dintre candidaţii la alegerile locale din Olt poartă numele a doi foşti preşedinţi ai României: Nicolae Ceauşescu şi Ion Iliescu. Cei doi candidaţi cu numele celor care au marcat istoria recentă României vor să obţină un loc de consilier. Dacă Nicolae Ceauşescu se află pe lista Partidului Social Democrat (PSD) pentru Consiliul Local al comunei Poboru, Ion Iliescu este candidat din partea Alianţei Liberalilor si Democraţilor (ALDE) la Crâmpoia, scrie Mediafax. Nicolae Ceauşescu are 62 de ani şi a început să facă politică după Revoluţie. Mult mai tânărul Ion Iliescu (26 de ani) a ajuns deja la al treilea partid, după ce a trecut prin PSD şi PNL. „Imediat, după Revoluţie am intrat în politică, aşa s-a întâmplat. Cu FSN, cum era înainte! Nu am mai fost consilier local, acum sunt pe listă, dar nu cred că o să ies, întrucât sunt pe locul 14. Fiindcă am lucrat în cadrul Primăriei 11 ani, am zis să candidez“, povesteşte Ceauşescu.
Ion Iliescu e mult mai bine plasat pe lista de consilieri: locul 2. El spune că nu are un loc de muncă şi nici alte perspective, în caz că pierde alegerile locale. “Acum sunt un pic în construcţii, că sunt la mine şi fac o casă. După aceea, să vedem”, se confesează Iliescu.
Click! spune
Ion Iliescu (86 de ani) a condus statul român în trei rânduri, ca preşedinte ales al României: 1990-1992, 1992-1996 şi 2000-2004.
Nicolae Ceauşescu (1918-1989) a fost lider al ţării timp de 24 de ani: 1965-1974 (secretar general al Partidului Comunist Român) şi 1974-1989 (preşedinte al Republicii Socialiste România).
Duminică suntem aşteptaţi la urne pentru a ne alege primarii pentru următorii patru ani
Votăm primari și consilieri locali și județeni. În toată țara, sunt 267.239 de candidați. Secţiile de votare sunt deschise de la ora 7.00 la 21.00. Pot vota cetăţenii români care au împlinit 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor. Veți putea vota numai la secția de reședință, iar cei aflați în Diaspora nu participă la aceste alegeri. Aveți nevoie de documente de identitate valabile la data de 5 iunie. În total, vor fi 18.616 de secţii de votare. Sunt aşteptaţi la urne 18.264.835 de alegători. 23.637 de operatori de calculator vă vor verifica după CNP dacă aveți drept de vot și dacă ați mai votat și la altă secție. Peste 50.000 de jandarmi, poliţişti şi pompieri vor asigura buna desfăşurare a alegerilor. Ministerul de Interne a pregătit 5.000 de echipaje mobile, gata să intervină în caz de tentativă de fraudă sau incidente.
Unii mă vor la pușcărie, eu mă văd la Primărie
Câteva zeci de candidați au intrat în campanie electorală și visează să devină primari ori consilieri locali, chiar dacă sunt cercetați penal pentru fapte de corupție. Zeci dintre politicienii care şi-au anunţat candidatura la alegerile locale sunt condamnaţi la închisoare, anchetaţi sau trimişi în judecată pentru fapte de corupţie. Toți spun că sunt nevinovați și se străduiesc să convingă și pe magistrați. În același timp, visează să scape de pușcărie și să ajungă la primărie.Lia-Olguța Vasilescu, actualul edil al Craiovei, se pregătea intens pentru campania electorală și a postat o lungă listă cu peste 600 de realizări în timpul mandatului.
Pe 30 martie, e chemată la audieri la DNA, acuzată de mai multe infracțiuni: luare de mită, spălare de bani sau obținere de foloase necuvenite.Marian Vanghelie a fost primar al sectorului 5 din anul 2000, până anul trecut.
La 6 aprilie 2015, a fost suspendat din funcţia de primar, din cauza arestului preventiv pe motive de corupţie. Fostul edil a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea a nouă infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu, șapte infracțiuni de spălare de bani, cu un prejudiciu estimat la 30.403.000 €.Primarul suspendat al orașului Piteşti, Tudor Pendiuc, a stat opt luni în Arestul Poliției, inculpat în dosarul „Publitrans”, în care DNA îl acuză de fapte de corupţie.
Presa locală scrie că DNA îl anchetează în mai multe dosare de corupție, dar până acum nu a fost condamnat și mai vrea un mandat la primărie.George Scripcaru, primar al Braşovului din 2004, a fost trimis în judecată în luna februarie, sub control judiciar, de procurorii DNA Braşov.
El este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu.Cătălin Cherecheş, primarul suspendat al municipiului Baia Mare, e în arest preventiv, acuzat de luare de mită și abuz în serviciu legat de finanţarea clubului de handbal feminin HCM Baia Mare.
Dacă va câștiga un nou mandat, în momentul în care va fi condamnat își va pierde mandatul și se vor organiza alte alegeri locale.