Ipostaza emoţionantă în care a fost surprins Traian Băsescu! Fostul şef de stat a împlinit 66 de ani

4 noiembrie 2017 16:43   Național
Ultima actualizare:

E sărbătoare, sâmbătă (4 noiembrie), acasă la Traian Băsescu. Fostul preşedinte îşi aniversează ziua de naştere în familie. Cele două fiice i-au transmis cele mai călduroase urări la împlinirea vârstei de 66 de ani. Marea bucurie pentru cel care a ocupat fotoliul de la Palatul Cotroceni pentru două mandate nu mai este acum nepărat activitatea politică, ci nepoţii de la Elena şi Ioana Băsescu, care îi fac zilele frumoase.

Traian Băsescu vede altfel viaţa de când a devenit bunic, iar această ipostază îl prinde de minune. Dincolo de imaginea dură a omului politic, fostul şef de stat este alt bărbat în preajma nepoţilor, iar acest lucru se vede cel mai bine din fotografiile în care ex-preşedintele apare alături de Sofia Anais şi Traian jr, copiii Elenei Băsescu, şi de Radu, băieţelul Ioanei. 

Într-o poză publicată de mezina familiei, Traian Băsescu şi soţia sa Maria sunt foarte atenţi cu nepoţii. Fostul şef de stat le curăţă un măr şi le taie felii pentru a-i servi pe cei mici. Imaginea a strâns repede sute de asprecieri şi mesaje călduroase de "la mulţi ani".   

Traian Băsescu este asociat cu celebra sintagma „Să trăiţi, bine!” cu care a câştigat primul mandat prezidenţial. Fostul președinte al României şi-a făcut intrarea în scenă pentru Palatul Cotroceni, în 2004, cu două replici memorabile, ambele vizându-l pe contracandidatul său de la acea vreme, Adrian Năstase: „Adriane, nici nu ştii cât de mic începi să fii!” şi „Cu ce-a greşit poporul ăsta, măi Adriene, să fie obligat să aleagă între doi comunişti?!”

Mai multe