Italianul care pretindea că e medic a fost reţinut. Câţi ani de închisoare riscă

6 februarie 2019 19:33   Național
Ultima actualizare:

Puţin i-a lipsit lui Matteo Politi să scape basma curată după ce a mutilat o pacientă şi a efectuat mai multe intervenţii chirurgicale, în România, deşi nu are studii de specialitate. Italianul cu 8 clase, care în ţara lui parca maşini, a fost prins miercuri, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, judeţul Arad, când încerca să fugă din ţară. În această seară, el a fost adus la audieri la secţia 4 de Poliţie. Relaxat, bărbatul de 37 de ani, nu a făcut declaraţii ziariştilor, dar nici nu părea îngrijorat că ar putea primi cel puţin 5 ani de închisoare.

Scandalul falsului medic a creat vâlvă în lumea medicală şi nu numai. Italianul cu 8 clase a fost audiat miercuri seară la sediul Secţiei 4 Poliţie, iar la finalul zilei a fost reţinut pentru 24 de ore. El va fi dus cu mandat joi în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Presupusul plastician a fost adus de la Arad după ce în miercuri a încercat să fugă din ţară. Bărbatul s-a prezentat în jurul orei 6.00 dimineaţa, la Punctul Frontierei Curtici feroviară, pentru a ieşi din România, călătorind ca pasager într-un tren Inter Regio, pe relaţia Bucureşti – Budapesta.

„În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emisă o alertă, având ca obiect punerea in aplicare a unui mandat de aducere emis de către autorităţile române, persoana în cauză fiind cercetată într-un dosar de înşelăciune”, se arată într-un comunicat al autorităţilor.

Matteo Politi a fost predat unei echipe operative din cadrul Poliţiei Române, în vederea luării măsurilor legale ce se impun. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost deschis un dosar penal in rem. Medicul impostor a fost adus la audieri la secţia 4 de poliţie, dar nu a făcut declaraţii. El părea relaxat, deşi riscă o pedeapsă cu închisoarea de cel puţin cinci ani. 

Matteo Politi a operat sub nume fals la 4 clinici private

Colegiul Medicilor din Bucureşti a depus o plângere după ce falsul chirurg de origine italiană a efectuat operaţii în România. Potrivit reprezentanţilor parchetului, ancheta vizează infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau a unei activităţi. Jurnaliştii de la Libertatea au scris că, timp de un an, un fals medic de chirurgie plastică a lucrat la clinici din Bucureşti şi a operat zeci de oameni, sub un nume fals. El a ajuns să opereze fără însă a avea studii de medicină, iar sub numele de Matthew Mode, a lucrat la clinicile Monza, Euromedical, Prestige, MH Medical Group. Potrivit sursei citate, Matthew Mode se numeşte, de fapt, Matteo Politi, un italian din Veneţia, cu doar 8 clase absolvite. În 2011, Matteo Politi a primit o sentinţă de un an şi jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a minţit timp de mai mulţi ani că e medic şi a profitat că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog cu reputaţie din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.

Într-un comunicat de presă postat pe pagina de Facebook, reprezentanţii Clinicii Prestige Medical precizează că au existat mai multe discuţii cu "Matthew Mode", care însă s-au finalizat cu neînceperea unei colaborări.

Citeşte şi:

Prima reacție a medicului fals! Matthew Mode susține că este nevinovat

Explicații uluitoare despre cum a obținut medicul fals parafa

Mai multe