Îți renovezi casa? Statul ți-ar putea da până la 40.000 de lei
Veste bună pentru românii care au în plan să-și îmbunătățească mediul ambiant al locuinței. Nu este vorba despre orice fel de reparație, ci despre izolarea termică. Statul oferă până la 40.000 de lei, sumă nerambursabilă, pentru lucrările de eficientizare energetică.
Persoanele fizice care doresc să-și izoleze termic casa, pot primi, la cerere, prin intermediul Casa Verde Plus, suma menționată, deoarece statul vrea să încurajeze folosirea materialelor izolatoare organic-naturale pentru reducerea consumului energetic al clădirilor, pentru a îmbunătăți calitatea mediului, informează Știrile ProTv.
Banii oferiți sunt nerambursabili (adică nu trebuie returnați) și se acordă atât pentru casele aflate în construire, cât și pentru cele deja existente, dar să nu aibă mai mult de două etaje. Persoanele fizice în cauză primesc nu mai mult de 120 de lei pe metru pătrat izolat și finisat, sumă acordată sub forma unei prime de eficiență energetică. Oricine o poate primi, dar numai o singură dată, iar costurile suplimentare, care depășesc finanțarea nerambursabilă sau nu sunt considerate eligibile, sunt suportate de către solicitant.