Izvorăşte mir din fotografia duhovnicului Iustin?

11 iunie 2017 19:45   Național
Ultima actualizare:

Puhoi de lume în curtea Mănăstirii Petru Vodă din Neamţ, la slujba de pomenire a părintelui Iustin Pârvu, ctitorul lăcaşului. Sâmbătă, la patru ani de la moartea duhovnicului, credincioşii spun că au văzut o minune: sticla care acoperă o fotografie de pe cruce ar fi fost umedă şi ar fi mirosit a mir.

Semn de la unul dintre cei mai iubiţi duhovnici?

Credincioşii care au venit sâmbătă la Mănăstirea Petru Vodă din Neamţ, pentru a-l comemora pe părintele Iustin Pârvu, la patru ani de la trecerea acestuia la cele veşnice, sunt siguri că au fost martorii unei minuni. Cei care se rugau la mormânt susţin că sticla care acoperă una din cele două fotografii de pe cruce era umedă şi mirosea puternic a mir, scrie adevarul.ro. Dacian Aniţei este un operator video din Târgu Neamţ, care a postat pe contul său de Facebook o filmare ce surprinde momentul în care credincioşii se bucură şi se minunează.

„După slujba de pomenire, s-au făcut simţite prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu, când de la poza de pe crucea Părintelui şi marelui duhovnic Iustin Pârvu a izvorât mir, mir de bună mireasmă. Mirosul îmbietor s-a resimţit în aer şi mai puternic când ne apropiam de crucea cu poza Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu”, povesteşte Aniţei.

“Minunea a fost observată de întreaga suflare ce se afla în curtea mănăstirii. Oamenii au început să se închine cu bucurie şi evlavie, mulţumind lui Dumnezeu pentru această minune“, adaugă operatorul. 

Monahul Teodot spune că ar putea fi un semn trimis de Iustin: „M-am închinat la fotografia părintelui şi izvorăşte mir. Şi în biserică izvorăşte mir. Ce-nseamnă asta, nu ştiu… ori că vor veni necazuri peste noi, ori ca să ne întărească părintele Iustin Pârvu în dreapta credinţă“. 

Mai multe