Jaf ca în filme în Tulcea la o sală de jocuri. Paznicul a fost împușcat, dar este în viață

15 iulie 2020 14:38   Național
Ultima actualizare:

În România din ce în ce mai des pentru a-și asigira scăparea, infractorii au început să tragă cu pistoalele. Un jaf armat a avut loc, în noapte de luni spre marți, la o sală de jocuri din comuna tulceană Greci. Autorul jafului a reușit să fugă cu 5.000 de lei după ce l-a împușcat în cap pe agentul de pază.

Șoc luni noapte în comuna Greci, una dintre cele mai mari din Dobrogea, cu aproape 5100 de locuitori. Mai multe împușcături s-au auzit în noaptea liniștită, stârnind fiori locuitorilor din localitate. Un individ cu faţa acoperită de o cagulă a intrat într-una dintre sălile de pariuri și jocuri mecanice din Greci şi a îndreptat un pistol asupra casierului aflat de serviciu, cerându-i să-i înmâneze banii din sertare şi din aparate. Aceasta a apucat să apese între timp butonul de panică, dar suspectul a apucat să ia banii şi a încercat să fugă. Potrivit martorilor, un agent de securitate a ajuns la locaţia cu pricina în două minute, chiar când infractorul încerca să părăsească sala de jocuri. Acesta a îndreptat arma şi către agent, l-a lovit şi a fugit. Reprezentantul firmei de securitate a plecat în urmărirea suspectului şi la un moment dat era gata să îl prindă dar surpriză: agresorul s-a oprit şi a tras asupra urmăritorului, împușcându-l de mai multe ori în cap, după care s-a pierdut în noapte. Agentul speriat a simțit sânge și s-a oprit, neștiind gravitatea rănii. Cel mai probabil arma era una cu bile sau cu alice, deoarece, după ce medicii au văzut rana au anunțat că agentul de securitate a fost rănit ușor. A fost anunţată poliţia şi au început cercetările la faţa locului. Echipele de investigație au verificat înregistrările de pe camerele video din incinta sălii de pariuri și jocuri mecanice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. Cercetările continuă pentru identificarea autorului, tragerea la răspundere penală și recuperarea prejudiciului.

Citiți și

Atac armat la o casă de amanet din Capitală. Agresorul care a atacat casiera, reţinut

Luare de ostatici şi jaf armat cu Kalaşnikovul la un supermarket în Franţa, în apropeirea frontierei cu Elveţia

Mai multe