Jaf de sute de mii de euro!
Afaceristul păgubit este Petru Lupşac, fostul şef al Administraţiei Financiare Oţelu Roşu, potrivit presei locale.
„Marţi, Poliţia oraşului Oţelul Roşu a fost solicitată cu privire la faptul că fiind plecat de la domiciliu mai multe zile, mai multe persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa, de unde au sustras bunuri, bijuterii din aur şi sume de bani. Din garajul locuinţei a fost sustras un seif metalic în care se afla suma de 370.000 de euro şi 160.000 de lei. Valoarea totală a prejudiciului este de peste 1,7 milioane de lei. Se efectuează cercetări pentru identificarea autorilor şi tragerea la răspundere sub aspectul săvârşirii de furt", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Caraş-Severin, Cicerone Diaconescu, citat de rtv.net.