Jaf la o casă de schimb valutar din Capitală
1 noiembrie 2012 11:06
Național
Ultima actualizare:
Un bărbat a intrat, joi, într-o casă de schimb valutar de pe Calea Moşilor, din Sectorul 2 al Capitalei, a lovit-o pe casieriţă, a furat o sumă de bani şi apoi a fugit, au declarat pentru Mediafax surse din Poliţia Capitalei.
Se pare că angajata casei de schimb valutar se afla "în afara perimetrului de siguranţă", iar agresorul ar fi observat că uşa nu este asigurată şi a lovit-o cu pumnul. Ulterior, bărbatul a deschis un sertar, de unde a luat o sumă de bani, au precizat sursele citate.
Acesta este căutat de poliţişti, iar la faţa locului au ajuns echipe de criminalişti şi judiciarişti din Poliţia Capitalei.