Jalnic! S-au chinuit patru ore să fure o bicicletă, dar fără succes

12 mai 2020 11:11   Național
Ultima actualizare:

Misiune imposibilă pentru patru hoți din Brașov, care s-au chinuit nu mai puțin de 4 ore să fure o bicicletă aflată pe casa scării unui bloc. Întreaga scenă, desprinsă parcă dintr-un film de comedie, a fost surprinsă de camerele de supraveghere.

În imagini se vede cum hoții „de mâna a doua” studiază locul și evaluează bicicleta, se gândesc, își fac planul, apoi trec la treabă. Încearcă să taie cablurile cu care bicicleta era prinsă de balustradă, dar nu reușesc. Nu renunță, insistă. Probabil au aflat că bicicleta este noul mijloc de deplasare recomandat în  pandemie și acum e la mare căutare. Și-o doresc enorm. Cu o răbdare uimitoare, o țin așa patru ore. Totul ziua în amiaza mare într-un bloc din Brașov. Într-un final, obosiți, abandonează misiunea și pleacă cu mâna goală.

Potrivit stirilor PRO TV, proprietarul bicicletei care montase camera a mers cu înregistrarea la poliție, unde a aflat că în aceeași zi, din blocurile vecine au dispărut patru biciclete. Câte una pentru fiecare hoț. Un asemenea vehicul costă pe piață între 1.500 și 2.000 de lei.

Mai multe