Jandarm rănit în timpul protestelor din Piaţa Universităţii - FOTO
Un jandarm a fost rănit, sâmbătă seara, în timpul protestelor din Piaţa Universităţii. Bărbatul a fost lovit în zona capului de un obiect aruncat de un protestatar.
În Piaţa Universităţii sunt câteva sute de persoane, care s-au adunat, începând de la ora 14.00, pentru a protesta împotriva Guvernului şi a lui Traian Băsescu.
Oamenii strigă „Jos Băsescu”, „Demisia”, „Libertate” şi „Veniţi cu noi”.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, a declarat că jandarmii nu sunt prezenţi în Piaţa Universităţii pentru a lua măsuri contra protestatarilor, ci pentru a asigura ordinea publică şi pentru a se asigura că legea este respectată.
Numărul de jandarmi aproape că-l egalează pe cel al protestatarilor. Jandarmeriei este pregătită să intervină cu gaze lacrimogene, dacă situaţia va scăpa de sub control.
Citeşte şi:
Cântăreţul Doru Stănculescu, ridicat de poliţie din faţa Palatului Cotroceni