Jandarm săltat de mascați într-un dosar de cămătărie

10 august 2017 12:03   Național
Ultima actualizare:

Şeful Statului Major al Jandarmeriei a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a fost ridicat şi reţinut de către oamenii legii de pe Aeroportul Otopeni, în timp ce se întorcea din Albania. Reţinerea a fost făcută într-un dosare de cămătărie, informează România TV.

UPDATE: Curtea de Apel București a decis arestarea pentru 30 de zile a lui Daniel Preoteasa, șeful de stat major al bazei de administrare și deservire a Jandarmeriei Române.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.

Maiorul Daniel Preoteasa, şeful Statului Major al Jandarmeriei, a fost ridicat şi reținut când se întorcea din concediu, potrivit Mediafax. Ofițerul ocupă cea de-a treia poziție în ierarhia Jandarmeriei Române.

El este acuzat că este implicat într-un dosar de cămătărie și delapidare în care a mai fost arestat, acum câteva zile, comandantul Bazei Logistice a Jandarmeriei Române.

Comandantul Bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Marian Corcodel, a fost arestat preventiv în dosarul în care este acuzat că dădea bani cu camătă subordonaţilor şi percepea dobânzi de până la 20%. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti şi este executorie. Măsura poate fi contestată la instanţa supremă, scrie Mediafax.

Mai multe