Jean Paler, revenire de senzație: «Sunt viu, sănătos și pus pe șotii». Unde îl puteți vedea pe scenă

13 iulie 2020 7:37   Național
Ultima actualizare:

Veste bună pentru turiştii aflaţi pe Litoral, dar şi pentru artiştii care, timp de mai bine de patru luni, au dus dorul aplauzelor. Maria Dragomiroiu, Jean Paler şi Daniela Gyorfi sunt doar câteva nume mari care revin, din 17 iulie, pe scena teatrelor de vară din staţiuni, inclusiv din Neptun, care ieri şi-a redeschis porţile, după mai bine de zece ani.

Bucuria lui Jean Paler (65 de ani), de a se reîntâlni cu admiratorii lui, este imensă.”Din 17 iulie revenim pe Litoral, cu spectacolul «Stele de cinci stele», suntem fericiţi. De 43 de ani distrez turiştii, am prins cam 25 de ani când spectacolele începeau pe 1 Mai şi se terminau cam pe 15 septembrie. Când ajungeam acasă încurcam cheile de la uşă, nu mai ştiam care este cea de sus şi cea de jos. Mă făceam tăciune pe plajă. După spectacole, făceam barurile de noapte. Deşi toată lumea crede că sunt grav bolnav, le spun că sunt viu, sănătos, pus pe şotii şi dispus încă 100 de ani să vă distrez şi să vă aduc bucurie în suflete şi zâmbete”, ne-a spus artistul, care în urmă cu opt ani a suferit un infarct. 

Organizatorul spectacolului, Bebe Mihu, soţul celebrei soliste de muzică populară Maria Dragomiroiu, se află în febra pregătirilor: ”Prima reprezentaţie cu «Stele de cinci stele» va fi vineri, pe 17 iulie, la Grădina Cinema din Saturn, de la orele 20.30. Preţul biletului este de 35 de lei. Vom juca în toate staţiunile, inclusiv la Aqua Magic Mamaia”. Celebrul impresar caută vânzători de bilete: ”Angajăm difuzori bilete pentru spectacolele pe care le organizăm pe litoral. Asigurăm cazare în staţiunea Eforie, în perioada 15 iulie-1 septembrie 2020. Remuneraţie forfetară”. Dar şi Teatrul de Vară din Neptun şi-a redeschis vara aceasta porţile, pentru turiştii dornici de distracţie.

”Lumea a cerut redeschiderea teatrului, pentru că, după ce plecau de la plajă, nu mai aveau ce face. Teatrul are o capacitate de 650 de locuri, iar seria spectacolelor va fi deschisă de actorul Doru Octavian Dumitru. Vor fi spectacole pentru copii, de muzică uşoară, populară, dar şi clasică. Preţurile biletelor e cuprins între 10 şi 50 de lei. Investiţia s-a ridicat la 400.000 de lei, bani de la bugetul local. Anul trecut, s-a deschis şi Teatrul de vară din Saturn. În schimb, Teatrul de vară din Mamaia este, în continuare, o ruină“, a spus Lucian Nichita, director în cadrul Primăriei Mangalia.

Mai multe