Joacă periculoasă! Un copil de 4 ani a căzut în fântână
Un copil de 4 ani din comuna Şerbăneşti, judeţul Olt, a căzut azi într-o fântână de şase metri în timp ce se juca în curtea părinţilor. După o intervenţie în forţă a pompierilor, copilul a fost salvat.
Cel care a alertat pompierii a fost tatăl copilului, care a sunat la 112. Potrivit Mediafax, la fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Slatina și de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Șerbănești.
"S-a intervenit cu un excavator. S-a săpat în jurul fântânii, s-au scos trei tuburi de fântână și s-a ajuns la copil. Acesta era căzut la o adâncime de circa șase metri. Fântâna avea diametrul de 30 cm", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt. Întreaga operaţiune de salvare a durat o oră. Copilul a fost apoi transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul de Urgenţă din Craiova.