Joe Biden, vicepreşedintele SUA, şi-a cumpărat îngheţată din Centrul Vechi al Bucureştiului

21 mai 2014 7:58   Național
Ultima actualizare:

Omul numărul doi al administraţiei Obama, care se află în ţara noastră pentru o vizită oficială, a fost surprins de trecători, ieri, în Centrul Vechi al Capitalei. Joe Biden şi-a cumpărat o îngheţată de la un stand din buricul oraşului, conform unei înregistrări video publicate de gandul.info.

Joe Biden s-a plimbat prin centrul Capitalei, ieri, la câteva ore de la sosirea în România. Vicepreşedintele SUA a ţinut un discurs în faţa militarilor americani şi români la Baza militară de la Otopeni, după care a luat masa la restaurantul Trattoria Il Calcio de pe strada Stavropoleos din Bucureşti. După masă, numărul doi al administraţiei Obama, care efectuează o vizită oficială în ţara noastră pe fondul crizei din Ucraina, a cumpărat o îngheţată de la un stand din Centrul Vechi. Biden a muşcat cu poftă din îngheţată şi s-a apropiat să-i salute pe trecători.

Joe Biden şi soţia sa, Jill, au urcat apoi în maşinile oficiale şi au părăsit zona centrală a oraşului. În această dimineaţă, vicepreşedintele SUA a fost primit la Cotroceni de preşedintele Traian Băsescu pentru discuţii referitoare la criza din Ucraina şi la rolul României în acest complicat proces de apropiere a ţării vecine de Uniunea Europeană.

Mai multe