Judecătoarea şpăgară, eliberată din arest

26 aprilie 2013 6:05   Național
Ultima actualizare:

Judecătoarea Antonela Costache este în libertate, după ce Curtea de Apel a admis cererea sa. În timpul eliberări provizorii, Costache nu are voie să se apropie de sediul Tribunalului Bucureşti, dar nici de persoanele implicate în procesul în care e implicată, de la martori, la denunţători şi experţi. Totodată, femeia e obligată să nu părăsească Bucureştiul şi judeţul Ilfov pentru a fi oricând la dispoziţia organelor de anchetă.

Citeşte şi:

Judecătoarele negociau şpaga în liftul tribunalului

Judecătoarele Antonela Costache şi Viorica Dinu sunt cercetate împreună pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Ele sunt acuzate că au primit bani pentru a interveni în soluţionarea unor dosare, printre care şi cel al lui Dinel Staicu. Potrivit rechizitoriului aflat la dosar, judecătoarele negociau şpaga pe care trebuia să o ia chiar în liftul Tribunalului. Ele nu au acţionat singure, ci au fost ajutate de alţi judecători, grefieri şi avocaţi.

Cele două judecătoare s-au declarat nevinovate şi au susţinut mereu că sunt victimele unei înscenări bine orchestrate.

Mai multe