Judecătorul Greblă, căutat de struți, păuni și găini la fermă
Polițiștii și jandarmii au luat cu asalt joi, în jurul prânzului, o fermă de animale din comuna Telești, județul Gorj, despre care se crede că aparține judecătorului CCR Toni Greblă, vizat de DNA. Proprietatea e înregistrată pe numele soacrei sale, însă anchetatorii cred că aceasta e o sursă de venituri nedeclarate pentru magistratul cercetat acum pentru trafic de influență.
Anchetatorii încearcă să dovedească faptul că judecătorul Toni Greblă a realizat venituri fără a le declara, din exploatarea unei ferme de animale din județul Gorj. Proprietatea, înregistrată pe numele soacrei sale, e un domeniu de circa 3 hectare, care găzduiește porci, păuni, găini și struți. Ferma nu figurează în declarația de avere a judecătorului, însă anchetatorii au motive să creadă că aceasta înregistrează venituri neimpozabile pentru magistrat.
Întrebat de jurnaliști despre această proprietate, la venirea la DNA, Toni Greblă a declarat că nu are nici o legătură cu această proprietate. „Nu e nici o fermă de struți, e o gospodărie țărănească în care sunt și vreo șapte struți. Nu încasez nici un ban de acolo, în primul rând nu e a mea, și, în al doilea rând, la șapte struți te costă mai mult întreținerea decât venitul”, a afirmat Greblă, citat de ziare.com.
El a precizat că nu are nici o afacere în derulare și că acțiunile DNA sunt de natură să-i afecteze imaginea publică. Direcția Națională Anticorupție îl cercetează pe judecătorul Toni Greblă sub acuzațiile de trafic de influență și de primire de foloase necuvenite.