Jurnalistă Antena 3, mărturii-șoc după tragedie: «Nu pot să nu zâmbesc»

31 octombrie 2015 20:29   Național
Ultima actualizare:

Întreaga Românie este îndoliată după tragedia petrecută în Capitală. Un incendiu de proporții a izbucnit în clubul Colectiv, lăsând în urmă zeci de cadavre și sute de victime cu arsuri grave. Presa s-a mobilizat imediat la locul accidentului.

Tragedia a făcut subiectul unei sumedenii de articole, iar jurnaliștii au lăsat deoparte orice pentru a transmite cele mai importante informații de la locul accidentului. Acesta este și cazul unei reportere de la postul de televiziune Antena 3. Tânăra și-a petrecut toată noaptea încercând să afle cât mai multe detalii despre groaznicul incendiu din Club Colectiv. La final, aceasta a publicat un mesaj șocant pe o rețea socială, potrivit aktual24.ro.

Iată ce a putut să spună 

„De la arestarea lui Gigi Becali, când am stat 24 de ore pe teren, nu credeam că o să mai prind o astfel de zi la lucru. Ieri am început cu Udrea și am terminat acum, la ora 8, cu incendiul. La locul tragediei au rămas colegii mei. Deși sunt obosită, nu pot să nu zâmbesc la gândul că am cea mai mișto meserie din lume”, a scris Ana-Maria Roman, pe o rețea socială.

Ulterior, văzând discuțiile iscate în comentarii, dar și în presă, jurnalista a șters mesajul publicat, înlocuindu-l cu un altul în care își explică gestul.

„Aoleo... S-a iscat ditai discuția că am spus că «zâmbesc când mă gândesc la ce meserie mișto am». Nu m-am referit la incidentul de ieri (vineri, 30 octombrie, n.r.), ci la meserie în general. Mai ales că am dat și alte exemple. Am generalizat. Noi, jurnaliștii, ne arătăm respectul prin modelitatea în care transmitem un anumit subiect și prin felul în care încercăm să scoatem la lumină adevărul (sau să luptăm pentru el). Ne iubim meseria. Și aia e! Dacă unii își doresc să scoată din context anumite afirmații, treaba lor”, a fost al doilea mesaj publicat de Ana-Maria Roman, care a încercat să își „traducă” propria afirmație.

Mai multe