Kassandra Rotariu, fetița cu 49 de operații, a ajuns șefa clasei la liceu. Iosif Rotariu, un tătic mândru

2 octombrie 2020 10:00   Național
Ultima actualizare:

Kassandra Rotariu, fetița care a îndurat 49 de operații până la vârsta de 15 ani, a intrat la un liceu de top din Timișoara, la "Liceul Teoretic William Shakespare". Îi place foarte mult și a fost îndrăgită rapid de către profesori și colegi. Pentru că are spirit de lider și îi place să se implice în acțiuni de organizare, fetița a fost numită șefa clasei.

Pentru Kassandra Rotariu, acum în vârstă de 15 ani, viața a fost dureroasă, și la propriu, și la figurat. Ultimii 10 ani și i-a petrecut prin spitale, printre medici, pe mesele de operații. Nici mai mult, nici mai puțin de 49 de operații a suferit după ce a fost bătută cu sadism de bunică, până când i-a rupt oasele. Diagnosticată cu osteomielită, afecțiunea gravă a sistemului osos, caracterizată prin infecții care distrug articulațiile, fata adoptată de fostul mare fotbalist Iosif Rotariu este un exemplu viu de optimism și de curaj. În ciuda problemelor, zâmbetul nu i-a dispărut niciodată de pe chip. Vara aceasta avut un motiv real să fie și mai fericită, pentru că a intrat printre primii la un liceu fruntaș din Timișoara, este vorba despre Liceul Teoretic William Shakespare. A fost emoționată în primele zile de școală, însă a interacționat atât de bine cu colegii, încât a fost numită șefa clasei.

Iosif Rotariu e tare mândru: "Îi place româna, scrie chiar și poezii "

"Kassandrei îi place foarte mult la liceu. A intrat pe baza notei de la atestat (n.r. Cambridge), a luat zece, știe engleza foarte bine. Acum face două săptămâni online, apoi va merge la școală. Îi place româna, scrie chiar și poezii. Se înțelege foarte bine cu colegii și cu domnii profesori, s-a adaptat rapid. A fost numită șefa clasei de către colegii ei pentru că are inițiative de organizare, se implică. Încă nu a luat note, dar îi place să învețe. Ne bucurăm că a intrat la acest liceu", a declarat pentru Click! Iosif Rotariu.

Următoarea operație, la 18 ani

Micuța Kassandra se simte foarte bine și din punct de vedere fizic, tatăl ei spune că a mai crescut, are 1,62 metri și se pregătește să meargă în Franța pentru două săptămâni de fizioterapie. "Kassi mai are dureri din când în când la spate, din cauza protezei. Urmează să mergem din nou pentru a face fizioterapie. La 18 ani urmează o nouă operație de schimbare a protezei", ne-a mai spus Rotariu. 

Citește și:

Drama soților Rotariu continuă: fiul lor, probleme grave din cauza diabetului

Doamne, cât a putut să sufere fetiţa asta! A ieșit soarele pe strada Kassandrei Rotariu

Mai multe