Klaus Iohannis a vrut să se vaccineze printre primii. De ce nu l-au lăsat specialiştii

20 decembrie 2020 17:13   Național
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis se va vaccina anti-Covid în a doua etapă a campaniei, deşi le-a făcut specialiştilor propunerea de a fi printre primii vaccinaţi pentru a fi un exemplu şi a le da oamenilor încredere. Specialiştii i-au sugerat însă să se confomeze strategiei de vaccinare pentru a nu genera speculaţii.

Specialiştii din cadrul grupului de lucru privind campania de vaccinare i-au spus că gestul său ar putea duce însă la speculaţii, a declarat la Digi 24 medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID.

"În cadrul grupului de lucru preşedintele Klaus Iohannis ne-a ridicat această propunere ca să o evaluăm şi răspunsul a fost, după ce ne-am consultat cu toţi experţii, că nu este de dorit. Pentru că, dintr-un gest care se doreşte a convinge şi a întări încrederea în vaccinare se pot crea alte speculaţii şi nu am dorit acest lucru pentru că se distrug toată credibilitatea noastră şi toată munca”, a explicat medicul.

Klaus Iohannis nu este în prima categorie de vaccinare. Preşedintele este în etapa a doua de vaccinare conform strategiei. ”De aceea, Klaus Iohannis a anunţat că se va vaccina când îi va veni rândul, conform strategiei de vaccinare", a declarat la Digi24 medicul Valeriu Gheorghiţă. Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat într-o conferinţă de presă, în 25 noiembrie, că este ”pentru vaccinare” şi, dacă se consiceră că exemplul său ar putea încuraja vaccinarea anti-COVID, se va vaccina în momentul în care va exista un vaccin.

Citește și:

Cum de avem un vaccin nou în doar 10 luni? Autoritățile explică de ce noul ser este, totuși, sigur și eficient

Aici vor fi depozitate primele doze de vaccin anti-COVID. Cum arată camera de la subsolul Institului Cantacuzino

Mai multe