Klaus Iohannis: când ajung primele doze de vaccin anti Covid-19, când va fi imunizată toată populația
Președintele Klaus Iohannis a precizat marți seară că primele doze de vaccin anti Covid-19 vor ajunge în România în primul trimestru al anului viitor, acesta fiind cel mai optimist scenariu. Într-o primă fază vor fi vaccinate cadrele medicale, iar imunizarea întregii populații ar putea începe cel mai devreme în primăvară.
România va primi prin Comisia Europeană 10 milioane de doze de vaccin împotriva Covid-19, iar în cel mai bun scenariu o primă tranșă va ajunge în țara noastră în primul trimestru al anului viitor și vor fi vaccinați cu prioritate angajații din sistemul medical, dar și persoanele din grupele de risc, a declarat marți seară președintele Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă.
Iohannis a mai spus că vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme în primăvară și a făcut apel la cadrele medicale să se pregătească și să se informeze corect pentru procesul de vaccinare a populației.
Conferința vine după o ședință de evaluare și de prezentare a măsurilor de gestionare a epidemiei COVID-19, convocată de șeful statului, la care au participat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, șeful SDU, Raed Arafat, precum și alți specialiști în domeniul medical.
Citește și:
Specialiștii avertizează: «Viaţa nu va reveni la normal nici după vaccinul anti-Covid»
Iohannis: toate țările europene vor primi vaccinul în același timp
”Ne punem cu toții mari speranțe în dezvoltarea unui vaccin anti-Covid-19. România e parte a acordurilor încheiate de Comisia Europeană pentru furnizarea de vaccinuri, când vor fi disponibile. Din cauza cererii extrem de ridicate, vaccinul va ajunge în țările europene etapizat. Pentru România, ne așteptăm ca prima tranșă să ajungă în scenariul cel mai favorabil în primul trimestrul anul viitor. Toate statele europene vor primi în același timp aceste tranșe”, a explicat șeful statului, citat de Hotnews.
Primii vaccinați vor fi toți lucrătorii din sistemul medical și persoanele din grupele de risc. Vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme în primăvară. ”Vrem să ne asigurăm că vaccinurile folosite au cel mai înalt nivel de eficiență și siguranță și se respectă toate reglementările internaționale”, a mai spus Iohannis.
Citește și:
Covid-19: vaccinul britanic AstraZeneca are rezultate bune și la tineri, și la persoane în vârstă